Incredibil! Averea Bisericii la vremea Covidului. Cifrele sunt reale!

De la un om mare am învățat, cândva, că este vital ca în discursurile publice, scrise sau comunicate verbal, să nu le începem cu o negație de genul lui „nu”, „niciodată”, „nicicum”. Arta comunicării trebuie să plece întotdeauna de la pozitivitate. Când te întreabă cineva dacă dorești un anume lucru, și în realitate nu știi cum să refuzi, o soluție ar putea fi: „Da, dar nu acum, nu în aceste condiții.” Nu, la începutul unei comunicări, într-un capăt de dialog, este un minus, care cu greu se poate preface într-un plus.

În această logică, dacă vă închipuiți că veți găsi în acest articol detalii inedite, incredibile și impardonabile despre sume, averi imobiliare, veșminte aurite, păduri, hoteluri, mașini ale cuvioșilor, ale ierarhilor și alte uluitoare știri din presa românească, ei bine, NU. Voi începe cu un nepermis „NU”.

Am adoptat acest gen de titlu tocmai de a vorbi despre opusul stării pe care o prezintă o parte din presa românească. Fără a nega niște situații jenante, nescuzabile în fața poporului, s-a ajuns astăzi ca simpla tastare a cuvântului „Biserică” să aducă mii de clicuri si like-ri, nimic altceva decât contabilizarea electronică a urii ce o purtăm între noi în aceste zile. Iar cea mai sensibilă temă, este firește „Averea Bisericii”.

Oamenii Bisericii în vremea lui COVID cel Groaznic

„Iubiți credincioși, vă rugăm, când vom aduce litia sa păstrați distanța de doi metri între dumneavoastră” îmi cântă radioul on line pus să-mi vestească vecernia din inima Moldovei.

Vecernie. Litie. Cuvioasa. Sfântul Iosif ce Milostiv. Iașii… Ce amintiri! Ce vremuri… Sunt firimituri de amintiri din vremea când credeam că accesul la slujbe, la bucuria Sfinților, libertatea de a sta sub castanul Mitropoliei și a auzi Paraclisul Cuvioasei, toate sunt veșnice. Normale. Și ni se cuvin până-n veac.

Precum oarecând Remy, șobolanul bucătar din Ratatouille, ne întrebăm și noi la vreme de izolare de cele sfinte: „în tot acest timp am fost sub luminile Parisului și nu am știut?”

Așa se pare. Am fost în Raiul bisericilor veșnic deschise, al Potirelor pline, al credincioșilor cu sutele, în raiul minunilor și nu am conștientizat. Am stat lângă o comoară și nu am știut. Mai ales că, toți ne suntem parte din această comoară. Noi suntem adevărata Avere a Bisericii. Nu clădirile, proprietățile, argintul și aurul, nici măcar exponatele culturale de prin muzeele mănăstirilor, bibliotecile și instituțiile aferente, nu sunt acestea capitalul Bisericii. Adevărata avere sunt oamenii care alcătuiesc Biserica lui Hristos. Oamenii lui Dumnezeu și modul de a ne manifesta dragostea și solidaritatea, suntem averea Bisericii. Cler și popor, niciodată, unii fără de alții!

În vremea lui Covid cel Groaznic s-a putut constata o periculoasă „solidaritate negativă”, împotriva Bisericii Ortodoxe, a slujitorilor ei și a credincioșilor vânturați din toate părțile de inflația de știri „pe surse”. Este de admirat că am avut puterea de a-i opune, în majoritatea cazurilor, solidaritatea noastră, a oamenilor credincioşi mai ales față de cei neangajaţi religios. Dacă a fost un examen, îndrăznim să spunem, că l-am trecut. Nu ne vedem în restanțe cu Dumnezeu.

Vremea Covidului ne-a fost răstimp să ne vedem așa cum ne suntem. Și câți mai suntem.

Dacă este să vorbim concret, pe cifre, cum am anunțat în titlu, sunt parte din adevărată avere a Bisericii …

  • toți aceia cărora ne-a ars sufletul de dorul Bisericii. Oamenii simpli, ce s-au întristat de lipsa Potirului, celor cărora le-a fost dor de a aprinde o lumânare și de a scrie un pomelenic, altfel decât online, de a rosti o rugăciune, de a se liniști la o vecernie, de a se mângâia de harul Maslului și de a se odihni sub cupola maternă a unui catedrale.
  • cei ce și-au trăit Învierea cu speranță. Că nu va fi ultima. Și că la următoarea nu vor mai lipsi.
  • unii ce din dragoste și-au înfrânt frica și au umplut România de Lumină. Cei care au bătut la ușa vecinului și au anunțat că a venit Lumina în puterea nopții și pe strada lor.
  • cei care, ca să nu se facă pricină de sminteală nu au aplaudat restricțiile sanitare, dar s-au limitat la a le respecta. Acuzați de încăpățânare și ritualism, ne-am făcut pildă de ascultare. Uneori, poate de prea multă ascultare…
  • credincioșii care și-au văzut de pătrățica lor. Chiar și de cea virtuală. Cei care au postat și cei care nu au postat. Pe social media.
  • toți cei ce nu s-au lăsat prinși în capcana tuturor știrilor conspiraționale legate de Biserică, Patriarh, episcopi, preoți, vaccinuri și cip-uri. La vreme de încercare, este ușor să scoți în vedere toate minusurile instituției alcătuite din „doar oameni”, dar ne este greu să recunoaștem că și noi, comentatorii de serviciu, suntem un produs al sistemului pe care tocmai îl criticăm.
  • cei care nu credem într-un efec magic al cultului liturgic, cărora a participa la Liturghie ne este întâlnire sinceră și simplă cu Dumnezeu.
  • aceia care și-au pus mască și mănuși, sau ce se mai poartă zilele astea și au ieșit la prima Liturghie posibilă.
  • cameramanii, fotografii, redactorii, oamenii din spatele butoanelor, care dincolo de a fi în slujba presei bisericești, și-au frânt oasele și au transmis cu acrivie slujbele, să ne fie nouă smerită și puțină mângâiere.
  • „oamenii Bisericii” care în sate și orașe au ținut candele aprinse, au tras clopotele la ora rugăciunii, au menținut ordinea și curățenia, au plantat o floare și au văruit un copac, au scuturat un covor și au alungat praful de pe icoane. Au împărțit anaforă și aghiazmă, ca mari odoare la vreme de încercare.
  • doctori și asistente cu credință care și-au făcut din meserie, adevărată preoție.
  • toți cei care s-au gândit în aceste zile la oamenii străzii. Fără trecători și părtași la viața cetății, cerșetorii au rămas fără obiectul muncii.
  • preoții buni ce i-a dăruit Dumnezeu neamului românesc. Slujbele nu au încetat, teancul de pomelnice a crescut, fără frică au spovedit și au împărtășit așa cum s-a putut. La vreme de răstignire, s-au răstignit.
  • „popii” care și-au donat salariile la schimb cu ventilatoare pentru spitale, cu gândul clar că dau pâinea de pe masa propriilor copii. Și alta nu va fi…
  • preoții din diaspora care și-au făcut din case Biserică lui Dumnzeu ca să transmită credincioșilor Liturghia cea din living, cu preotese în posturi de cântăreți și cu copii ce mai intrau din când în când în cameră.
  • Monahii și monahiile din mănăstiri, cei morți pentru lume, cărora li s-au înmuiat genunchii de la atâta stat în picioare și pomenit pomelnice și acatiste. De la fabricat măști sanitare și lenjerii pentru spitale.
  • Patriarh, Mitropoliți și tot neamul vlădicesc ce s-au rugat necontenit. Unii în taină, doar de către Dumnezeu știuți. Alții, de dimineață până seara, la Biserica cea din on-line.
  • Toți și toate cărora ne cântă inima „Hristos a Înviat”, ne suntem nouă și Bisericii adevărata avere.

Avere, nu glumă, domnule!

Un comentariu la „Incredibil! Averea Bisericii la vremea Covidului. Cifrele sunt reale!

  1. Da. Desigur, IPS Teodosie ne-a ajutat și ne-a bucurat foarte mult. Dar sunt convinsă ca nimeni nu a dormit pe o ureche in perioada asta. A fost o epuizare fizica și psihică a slujitorilor, la extrem. Sa ne gândim numai ca au spovedit și împărtășit pe pinde au putut, făcând drumuri și drumuri. Ca au suplinit mare parte din angajații bisericii. Ca la sfârșit de oricum epuizanta Săptămâna Mare, in loc sa stea sa se pregătească pentru noaptea de Înviere, au fugărit pe străzi sa ne aducă Lumina….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s