Mângâietoarea din Catedrala Moldovei

Fiecare dintre noi, în momente de răscruce, atunci când greutățile au trecut dincolo de pragul sufletului nostru, am căutat mângâierea. Între vorba blândă a mamei sau a bunicii și epitrahilul duhovnicului, de multe ori ne-am ostoit necazul în fața icoanei Maicii Domnului. De ce, oare, ne regăsim mai bine în fața icoanei Maicii Domnului, decât … Continuă lectura Mângâietoarea din Catedrala Moldovei

Șapte icoane ale limbii române – Șoapte românești din Cazania lui Varlaam

CEO, Manager, catering, makes sense, networking, a te “focusa”, a targeta, Know-how, boss, finish, speaker, sponsor, hobby, fast-food, designer, top, casting…Sunt cuvinte pe care generația noastră nu mai face eforturi ca să le înțeleagă. Pentru că am crescut cu ele, pentru că suntem generația cu limbaj corporate înfipt până în AND.  Ieri la telefon, un … Continuă lectura Șapte icoane ale limbii române – Șoapte românești din Cazania lui Varlaam

Iași 377 – O epocă lângă Sfânta Parascheva

Octombrie la Iaşi. Toate curg spre un singur moment. Parcă şi frunzele se îngălbenesc şi devin arămii, pentru pomenirea şi cinstirea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. Oraşul forfoteşte de pregătiri, de pelerini, de minuni… Nu de astăzi sau de ieri, ci de 377 de ani, poporul cinsteşte în capitala Moldovei pe Sfânta Cuvioasă şi moaştele sale … Continuă lectura Iași 377 – O epocă lângă Sfânta Parascheva

A existat o cupolă centrală a Catedralei Mitropolitane din Iași?

Când rostim cuvântul „catedrală“, gândul ne poartă la ceva unic, măreţ, central. La artă, capodoperă, grandoare şi stil arhitectonic. Noţiuni care, în parte, desemnează o caracteristică a unei asemenea construcţii. Istoria cultului creştin ne dezvăluie, însă, o altă latură. „Catedrala“ era locul de adunare al creştinilor şi, mai târziu, biserica în care se afla „cathedra“ … Continuă lectura A existat o cupolă centrală a Catedralei Mitropolitane din Iași?

O poveste de haiducie – Biserica Sfântului Haralambie din Iași

Cum se naște o Biserică? Este o întrebare la care ne pot răspunde istoria, documentele, teologia, antropologia și chiar unele științe. Însă, întotdeauna Biserica se zidește în jurul unei comunități, a unui Potir din care se împărtășește Viața lumii, Mântuitorul Iisus Hristos. De cele mai multe ori, comunitatea a ajuns la concluzia nevoii unui spațiu … Continuă lectura O poveste de haiducie – Biserica Sfântului Haralambie din Iași

Stratenia – hramul istoric al Moldovei

Iaşul este capitala culturii românești. Un oraş al marilor iubiri, al marilor idei, al Marii Uniri. Un oraş al primului spectacol de teatru în limba română, al primului orologiu din Ţările Române şi al primelor pagini tipărite în limba română. Al primului Abecedar, al primului muzeu memorial şi al primului Muzeu de Istorie Naturală. Un … Continuă lectura Stratenia – hramul istoric al Moldovei

Pimen Georgescu, Mitropolitul Marii Uniri

Ferdinand I, regele românilor, Ionel Brătianu, Vaida-Voievod, Vasile Goldiş, Gheorghe Pop de Băseşti şi Iuliu Maniu au fost oamenii care au făcut posibil marele eveniment de la 1 Decembrie 1918. Un eveniment ce a schimbat destinul ţării şi al poporului nostru. O pagină de istorie ce a umplut inimile tuturor românilor ce au trăit la … Continuă lectura Pimen Georgescu, Mitropolitul Marii Uniri

„Cartea neamului românesc – Cazania lui Varlaam

Oare cum putem pipăi timpul?” A fost o întrebare pe care am primit-o de la un copil năzdrăvan, în timp ce juca jocul „de-a pipăitul” – pentru a ghici diferite obiecte și texturi. Nu am știut ce să răspund. Îmi treceau prin minte citate din Sfântul Maxim Mărturisitorul, ba de la părintele Stăniloae… Însă, cu siguranță că nu … Continuă lectura „Cartea neamului românesc – Cazania lui Varlaam

„Iacob mitropolitul, care a legat văcăritul.”

Am crescut la ţară. La poale de pădure, într-o Moldovă ce încă îşi poartă miresmele, aici, cu mine, la capăt de lume. Nu mi-a fost şi nu îmi este ruşine de copilăria mea. Dimpotrivă, m-am mândrit cu ea, am văzut-o ca pe  o mare şansă. Apus de soare şi sunet de talancă  - este imaginea … Continuă lectura „Iacob mitropolitul, care a legat văcăritul.”